Înainte de a spune orice altceva este bine să avem în vedere câteva sensuri ale termenului care formează titlul de mai sus și a altor termeni derivați din el.

INFLUENȚĂ: Acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură);

A INFLUENȚA: A exercita o influență asupra unei ființe sau a unui lucru;

INFLUENT: Care poate influența (pe alții) prin situația sau autoritatea sa; important, însemnat, marcant, puternic.

Influențe… Am auzit de multe ori în jurul meu unul din cuvintele amintite mai sus, dar nu am prea fost interesat să aflu de ce este atât de folosit. Și am rămas în neștiința mea până mi-am dat seama că de ele la un moment dat a atârnat soarta omenirii întregi. Nu de cuvinte, bineînțeles, ci de ceea ce ele reprezintă, de înțelesul și de profunzimea lor. În acel moment, până și Dumnezeu ar fi dorit ca acești termeni să nu existe în vocabularul niciunei limbi omenești sau cerești. A fost momentul în care omul s-a lăsat influențat de o persoană de care ar fi trebuit să se ferească pentru veșnicie. Acest subiect a umplut multe pagini și poate încă să mai umple atâtea pagini încât lumea întreagă nu le-ar putea încăpea. De aceea vreau să analizăm altceva acum.

1 Atalia, mama lui Ahazia, vãzînd cã fiul ei a murit, s’a sculat și a omorît pe toți cei de neam împãrãtesc.

2 Dar Ioșeba fata împãratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l-a ridicat din mijlocul fiilor împãratului, cînd i-au omorît: l-a pus împreunã cu doica lui în odaia paturilor. Astfel a fost ascuns de privirile Ataliei, și n’a fost omorît.

3 A stat șase ani ascuns cu Ioșeba, în Casa Domnului. Și în țarã domnea Atalia.

4 În anul al șaptelea, Iehoiada a trimes și a luat pe sutașii Cheretiților și alergãtorilor, și i-a adus la el în Casa Domnului. A fãcut legãmînt cu ei, i-a pus sã jure în Casa Domnului, și le-a arãtat pe fiul împãratului.

5 Apoi le-a poruncit astfel: ,,Iatã ce aveți sã faceți. O treime din voi, cari intrã de slujbã în ziua Sabatului, sã facã de strajã la casa împãratului,

6 o treime la poarta Sur, și o treime la poarta dinapoia alergãtorilor: sã pãziți bine casa, așa încît sã nu lãsați pe nimeni sã intre.

7 Celelalte douã cete ale voastre, toți cei ce ies din slujbã în ziua Sabatului, vor pãzi Casa Domnului de lîngã împãrat;

8 sã înconjurați pe împãrat de toate pãrțile, fiecare cu armele în mînã, și sã omorîți pe oricine va intra în șirurile voastre; sã fiți lîngã împãrat cînd va ieși și cînd va intra.“

9 Sutașii au îndeplinit toate poruncile pe cari le dãduse preotul Iehoiada. Și-au luat fiecare oamenii, pe cei ce intrau în slujbã și pe ceice ieșeau din slujbã în ziua Sabatului, și s’au dus la preotul Iehoiada.

10 Preotul a dat sutașilor sulițele și scuturile cari veneau dela împãratul David, și cari se aflau în Casa Domnului.

11 Alergãtorii, fiecare cu armele în mînã, au înconjurat pe împãrat, așezîndu-se dela latura dreaptã pînã la latura stîngã a casei, lîngã altar și lîngã casã.

12 Preotul a adus înainte pe fiul împãratului, și i -a pus cununa împãrãteascã și mãrturia. L-au pus împãrat, l-au uns, și bãtînd din palme, au zis: ,,Trãiascã împãratul!“

13 Atalia a auzit vuietul alergãtorilor și poporului, și a venit la popor în Casa Domnului.

14 S’a uitat. Și iatã cã împãratul stãtea pe scaunul împãrãtesc, dupã datinã. Cãpeteniile și trîmbițele erau lîngã împãrat: tot poporul țãrii se bucura, și sunau din trîmbițe. Atalia și-a sfîșiat hainele, și a strigat: ,,Vînzare!“ ,,Vînzare!“

15 Atunci preotul Iehoiada a dat urmãtoarea poruncã sutașilor, cari erau în fruntea oștirii: ,,Scoateți-o afarã din șiruri, și ucideți cu sabia pe oricine va merge dupã ea.“ Cãci preotul zisese: ,,Sã nu fie omorîtã în Casa Domnului!“

16 I-au fãcut loc, și s’a dus la casa împãratului pe drumul pe care intrau caii: acolo a fost omorîtã.

17 Iehoiada a fãcut un legãmînt între Domnul, împãrat și popor, prin care ei aveau sã fie poporul Domnului; a încheiat și un legãmînt între împãrat și popor.

18 Tot poporul țãrii a intrat în templul lui Baal, și l-au dãrîmat, i-au sfãrîmat cu desãvîrșire altarele și icoanele, și au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal. Preotul Iehoiada a pus strãjeri în Casa Domnului.

19 A luat pe sutași, pe Cheretiți și alergãtori, și pe tot poporul țãrii, au pogorît pe împãrat din Casa Domnului, și au intrat în casa împãratului, pe drumul care duce la poarta alergãtorilor. Și Ioas a șezut pe scaunul de domnie al împãraților.

20 Tot poporul țãrii se bucura, și cetatea era liniștitã. Pe Atalia o omorîserã cu sabia în casa împãratului.

21 Ioas avea șapte ani cînd a ajuns împãrat. (2 Regi 11:1 – 21)

O istorie dramatică, dar cu final fericit, am putea spune. Ceea ce urmează, însă este un viitor care cititorul Scripturii nu îl poate prevede. De fiecare dată când, copil fiind și elev în același timp, citeam un basm știam că trebuie să se termine frumos. Știam că toate lucrurile trebuie să revină la normal, iar acest normal era mai mut decât ceea ce fusese la început. „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…” era finalul la care mă așteptam. Și la același final ne așteptăm și în cazul acestei istorii din Biblie. Și de fiecare dată când citesc aceste rânduri, cu toate că știu care este finalul, parcă tot mai sper că de data asta va fi un „happy end”. Realitatea însă este mult prea dură, prea dezamăgitoare. 

Scriptura afirmă că Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul cât a urmat sfaturile lui Iehoiada, marele preot. Timpul însă a trecut și lui Iehoiada i-a venit timpul să părăsească scena.Este foarte frumos felul în care este descrisă „ieșirea lui de pe scenă”. sunt exact aceleași cuvinte cu care era descrisă moartea patriarhilor. „A murit bătrân și sătul de zile” la 130 de ani, și a avut parte de o înmormântare regească, fiind pus la un loc cu împărații. Acesta este „finalul unui basm” adevărat. Păcat însă că istoria lui Ioas nu se termină aici.

17 Dupã moartea lui Iehoiada, cãpeteniile lui Iuda au venit și s’au închinat înaintea împãratului. Atunci împãratul i-a ascultat.

18 Și au pãrãsit Casa Domnului, Dumnezeului pãrinților lor, și au slujit Astarteelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului, pentru cã se fãcuserã vinovați în felul acesta. (2 Cronici 24)

Acesta este al doilea început al lui Ioas. Atunci când ne gândim la „un nou început” întotdeauna ne gândim la un început al unei vieți trăite mai frumos înaintea lui Dumnezeu. Ne este imposibil să ne gândim la o viață trăită mai urât, la o viață în păcat. Viața lui Ioas ne arată însă că uneori există începuturi pentru o viță mai rea… Și textele citate ne arată dear începutul acestei vieți teribile. Ioas a ajuns atât de departe încât l-a ucis pe fiul lui Iehoiada, cel care l-a scăpat din mânile Ataliei. Să nu mai vorbim de sfârșitul lui care a fost unul groaznic, fiind asasinat de doi servitori, nefiind nici măca pus în mormântul regal. Stăm și ne întrebăm unde este educația pe care a primito de la mama lui, unde sunt sfaturile bune pe care le-a primit în tot timpul cât a trăit îndrumătorul său, Iehoiada? Ce s-a întâmplat cu zelul pe care îl avea atunci când i-a certat pe preoți că nu au terminat de renovat templul la timp?

Fiindcă nu putem spune că a lipsit ceva din educația lui ne punem întrebarea inevitabilă: care este motivul pentru care s-a produs această schimbare bruscă în viața lui? A fost o schimbare bruscă într-adevăr, sau ceva nu a fost în regulă de la început? Există oare un răspuns la aceste întrebări?

Gândindu-mă la această situație, toate detaliile acestei triste istorii m-au condu spre o concluzie inevitabilă. Ioas a fost un om bun. A fost un împărat bun. Dar acest lucru s-a întâmplat doar atât timp cât o persoană cu cu un caracter mult mai puternic decât al lui a fost alături d el și l-a influențat spre bine. Când acest caracter puternic a ieșit de pe scenă, Ioas, neavând un caracter la fel de puternic, a putut fi modelat de alte persoane a căror influență însă l-a condus spre moarte. Mai mult, el fiind monarhul unei națiuni întregi, a influențat prin poziția pe care a avut-o întreg poporul care îi era supus. Am putea spune că totul a decurs ca într-un joc de domino unde dacă o singură piesă își pierde echilibrul și cade, întregul șir are aceeași soartă.

Dar mai important decât ce a făcut sau cum a trăit regele Ioas, este ceea ce facem sau cum trăim noi astăzi. Jocul de domino de atunci este același. Efectul „domino” este același. Singurul lucru care diferă sunt piesele. Și piesele de acum suntem noi: eu și tu. Rămâne două întrebări: Cât de puternică este temelia pe care îți sunt așezate picioarele? și Dacă se întâmplă să cazi în ce direcție te vei îndrepta? Pentru că de direcția pe care o vei lua tu depinde direcția pe care o vor lua multe alte „piese” din domino-ul vieții.

Cineva spunea odată că o persoană obișnuită influențează în mod decisiv aproximativ 10.000 de alte persoane cu care intră în contact. E un număr imens… Depinde de noi în ce direcție se îndreaptă piesele de domino… și tot de noi depinde în ce direcție ne lăsăm îndrumați.